Rostogolesti un gand turbat ce vrea cu incapatanare sa alerge prin mintea ta, de parca el ar fi stapanul lucrurilor ce vrei sa le masori. Si incapatanarea lui te duce in locuri indepartate, lipsite de culorile vii ce le iubesti.

El vrea sa topaie in tine si canta fals, acele cantece ce le iubesti, de parca isi doreste sa transformi ceea ce te-a facut mereu sa tresari de emotie, in ceva ce trebuie sa urasti si sa stingi, asa cum apesi cu pofta tigara in scrumiera dupa ce si-a dat ultimul fum taios in pieptul tau.

Ai vrea sa poti sa-l prinzi de picioare si sa dai cu el de pamant, ca si cum el, ar fi dusmanul ce a adunat in tine atata ciuda si rautate suficienta sa poti invinge orice durere fizica. Dar mintea ta cedeaza, lasand amintirea sa devina o umbra a celui ce a fost candva dorinta dar a ajuns nepasare.